Rafinăria ploieșteană Petrotel Lukoil, controlată de gigantul petrolier rus omonim prin intermediul diviziei sale internaționale de trading Litasco, înregistrată în Elveția, a revenit pe profit anul trecut.
Cei trei membri ai Consiliului de Supraveghere al Petrotel Lukoil, operatorul rafinăriei petroliere ploieștene omonime, și-au dat demisia din funcții, potrivit unui document oficial al companiei, analizat de Profit.ro.
Compania nu s-a implicat public deloc în dezbaterile și polemicile cu privire la forma finală a Legii offshore, adoptată anul trecut de Parlament și față de care ExxonMobil, OMV Petrom și Black Sea Oil&Gas și-au exprimat în repetate rânduri nemulțumirea, atât cu privire la aspectele fiscale, cât și în ceea ce privește obligația de a tranzacționa pe bursa românească jumătate din viitoarea producție din Marea Neagră.
Cheltuielile de capital ale grupului energetic rus Lukoil în România au scăzut cu peste 94% în primul trimestru din acest an, față de perioada similară a anului trecut, de la 97,36 milioane de dolari la doar 5,55 milioane de dolari, după ce rușii au finalizat lucrările de explorare după hidrocarburi derulate pe perimetre offshore Trident și Rapsodia din apele teritoriale românești ale Mării Negre.
Rușii spun că vânzările rafinăriei Petrotel au crescut cu peste 10% în primul trimestru din 2016, față de intervalul similar din 2015, randamentul actual al rafinăriei fiind de 99,5%. Anul trecut, la rafinăria Petrotel au fost procesate 2,24 milioane de tone de țiței, iar compania și-a îmbunătățit indicatorii financiari. În perioada 2008-2014 inclusiv, Petrotel Lukoil a raportat pierderi cumulate de peste 2,2 miliarde lei.